Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah, s-a întâlnit cu un grup de experți ai Comisiei de la Veneția care se află în Republica Moldova în contextul pregătirii Deciziei referitor la Legile „Cu privire la modificările Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova” și „Cu privire la modificările la Legea „Privind contracararea activității extremiste”. Opinia urmează a fi examinată în cadrul celei de-a 132-a Sesiuni Plenare a Comisiei de la Veneția, care va avea loc în perioada 21-22 octombrie 2022. Din componența delegației fac parte experții: doamna Veronika Bilkova reprezentant al Republicii Cehe, domnul Jan Velaers, reprezentant al Regatului Belgiei, domnul Michael Janssen, reprezentant al Consiliului Europei.
În cadrul întrevederii, interlocutorii au vorbit despre problemele cu care se confruntă societatea moldovenească în calea edificării unui stat democratic, de drept și despre situația din țară în domeniul drepturilor și libertăților omului.
Referindu-se la Legile adoptate anterior "Cu privire la modificările Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova" și "Cu privire la contracararea activității extremiste", Irina Vlah a menționat că aceste acte legislative nu au contribuit la asigurarea pluralismului în opinii și au agravat separarea și polarizarea în societatea moldovenească.
"Autoritățile țării trebuie să unească oamenii. Autoritățile trebuie să țină cont, că poporul constă din oameni cu diferite păreri, preferințe și viziuni. Așa a fost, și așa va fi. Autoritățile trebuie să vină cu un exemplu de atitudine respectuoasă față de părerile și preferințele grupurilor sociale, și cu subiecte, care pot uni aceste grupuri într-o familie prietenoasă. În mod special, autoritățile trebuie să fie atente atunci când vin cu interdicții. Proiectele de interdicții trebuie să fie consultate larg cu toate grupurile sociale, așa încât legile să reflecte voința societății – și nu a unui grup de politicieni. Autoritățile trebuie să vină cu argumente și să convingă – și doar în condiții excepționale să impună. Noi însă, am ajuns să fim guvernați în regim de stare excepțională continuu", a spus Irina Vlah.